Impactul crizei COVID-19 asupra scorului din biroul de credit. Cum poți evita un scor negativ?

Pe timpul crizei COVID-19, scorul din biroul de credit s-ar putea să nu se fi aflat printre priorități, pe fondul preocupărilor mai urgente din ultima perioadă. Cu toate acestea, odată cu ieșirea din criză și reluarea vieții economice normale, probabilitatea de a căuta un credit pentru cumpărarea unui imobil, a unei mașini sau achiziționarea unei vacanțe devine tot mai ridicată.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem înainte de a contracta un împrumut nou este dacă scorul nostru de credit nu a fost afectat de posibilele dificultăți de rambursare a ratelor pe perioada crizei.

În contextul bancar de astăzi, un punctaj de credit bun este esențial dacă doriți să accesați un credit ipotecar, să deschideți un card de credit sau să achiziționați un apartament. Pe de altă parte, mulți debitori se confruntă cu perspectiva pierderilor de venituri ca urmare a efectelor pandemiei. Dacă sunteți printre aceștia, există șanse mari ca creditorii dumneavoastră să fie dispuși să găsiți soluții împreună pentru a oferi amânări sau scutiri de plăți, fără ca acestea să apară în rapoartele de credit. O gamă largă de creditori, inclusiv creditorii ipotecari și emitenții de carduri de credit, oferă diferite forme de sprijin a debitorilor în contextul crizei COVID-19.

Pentru a păstra o istorie de credit pozitivă  și pentru a face mai ușoară obținerea unui credit în perioada post criză, este important să oferiți o atenție sporită detaliilor care pot avea un impact major asupra capacității dumneavoastră de a fi creditați. Care sunt pașii de urmat pentru a evita un refuz din partea băncii?      

  1. Dacă preconizați dificultăți de rambursare a ratelor, nu ezitați să discutați cu instituția creditoare

 

În conformitate cu prevederile legii, singurele modalități de a vă proteja scorul de credit este să continuați să efectuați plăți la timp sau să aplicați pentru programe de
asistență înainte de a vă confrunta cu probleme. Aceste măsuri de ajutor, lansate în perioada pandemiei, nu sunt oferite automat de către creditori, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să contacteze instituția de la care a obținut creditul (fie prin email, fie prin telefon) pentru a solicita înscrierea într-un program de asistență. Nu amânați contactarea băncii sau a instituției creditoare,  de cele mai multe ori, inițierea unui dialog necesitând timp.
 

      
2. Nu vă panicați dacă ați întârziat ratele câteva zile

 

În cazul plăților efectuare cu întârziere, unele bănci au implementat deja o protecție a scorului  de credit pentru consumatori. Creditorii nu pot raporta o plată neefectuată decât după 30 de zile de la data preconizată a plății. Însă dacă nu vă contactați creditorul și nu conveniți un fel de acord care să vă ofere posibilitatea de a amâna plata cu mai mult de 30 de zile, scorul dumneavoastră de credit va fi afectat. Acesta poate oscila foarte ușor de la risc mediu la major, în funcție și de calitatea creditului înregistrată înainte de apariția întârzierii. Dacă aveți un scor de credit foarte bun, apariția unei întârzieri la raportul de credit va avea un efect extrem de negativ.      

  3. Nu folosiți în exces creditele de nevoi personale și păstrați o evidență concretă a cheltuielilor efectuate pe credit

 

Unul dintre cele mai importante aspecte în situațiile financiare delicate este reprezentat de păstrarea unei evidențe clare a cheltuielilor. La nivel global, mulți dintre angajații care au rămas fără muncă în 2008 și 2009, au început să efectueze cheltuieli din fondurile disponibile pe cărțile de credit, până la găsirea unui nou job. Utilizarea la limita maximă a creditul disponibil este un factor important în calcularea riscului și scorului de credit. Când utilizați mai mult de 30% din creditul disponibil, scorul dumneavoastră de credit va fi afectat negativ, deoarece semnalează companiilor de carduri de credit că există un risc mai mare (sau cel puțin, că există posibilitatea) să nu aveți capacitatea de a rambursa întreaga sumă.

Chiar dacă aveți capacitatea de a efectua plățile la timp, faptul că acumulați datorii mari folosind cardul de credit este un alt motiv pentru care scorul poate să scadă, provocând îngrijorarea creditorilor. Dacă sunteți totuși puși în situația de a deschide o linie de împrumut pe un card de credit, folosiți-l pentru a plăti facturile și pentru a cumpăra bunuri esențiale.

De ce este important scorul de credit?

Scorul dumneavoastră de credit se bazează pe sumele împrumutate de la creditori și pe capacitatea de rambursare cât mai rapidă a ratelor. De fiecare dată când împrumutați bani de la un creditor, încheiați un acord de a rambursa banii într-un anumit interval de timp. Fiecare plată lunară pe care o realizați spre creditor, în vederea achitării creditului, este notată în raportul dumneavoastră de credit, care cuprinde suma împrumutată și în cât timp trebuie această rambursată. Creditorii folosesc un număr numit punctaj de credit ca măsură pentru cât de „bun” sunteți la achitarea împrumuturilor.

Majoritatea scorurilor de credit ale oamenilor se încadrează între 600 și 750 – și cu cât este mai mare, cu atât mai bine. Plățile constante și realizate la timp sunt factorii principali folosiți pentru a determina scorul dumneavoastră de credit.

Așadar, păstrarea unui scor de credit bun, chiar și în contextul pandemiei de COVID-19 este importantă, un rating negativ diminuând șansele de a accesa o linie de credit în condiții avantajoase.