Companiile afectate de criză, în dificultate din cauza lipsei finanțării

Începând de săptămâna trecută, companiile americane pot solicita fonduri prin intermediul programului de creditare pus la dispoziție de Small Business Administration, însă mulți antreprenori par a fi nemulțumiți de procedura greoaie de accesare a finanțării.

La începutul crizei, Bank of America declarase că un cont de depozit nu este suficient pentru a beneficia de împrumuturi, solicitanții de credite fiind nevoiți să aibă și conturi sau carduri de credit. Cum măsura ar fi exclus de la finanțare numeroase afaceri, Bank of America a relaxat, săptămâna trecută, politica de creditare, anunțând în scurt timp că a primit peste 183.000 de cereri de creditare, cu o valoare de 33 miliarde de dolari.  

Multe bănci par să nu poată face față cererii mari de credite, într-o perioadă atât de scurtă, rapiditatea de acordare a creditelor fiind însă crucială în cazul companiilor care își mențin muncitorii. Chiar dacă administrația Trump a aprobat finanțări de peste 349 miliarde de dolari prin Paycheck Protection Program, numeroase instituții bancare nu sunt pregătite să acorde credite, fie din lipsă de proceduri, fie din motive care țin de istoria de creditare a companiilor.  

Companiile FinTech, o alternativă la sistemul bancar american

Procedurile rigide ale băncilor lasă însă destul loc companiilor de FinTech de pe piața americană, care au insistat să fie incluse în programul de creditare a firmelor. PayPal, Intuit și Square sunt doar primele 3 nume acceptate să facă parte din efortul american de redresare economică, capabile să contribuie la distribuirea împrumuturilor în cadrul programului SBA, după ce au primit aprobarea de a participa la program. Din 2013, PayPal a acordat împrumuturi și avansuri în numerar proprietarilor de afaceri, în valoare de peste 15 miliarde de dolari, pentru peste 305.000 de întreprinderi mici.

Soluțiile băncilor din România pentru companiile afectate de criză

Pentru IMM-uri și micro-companii, ING BANK a anuțat aprobarea reînnoirii pe 3 luni a facilităților de finanțare a capitalului circulant, fără a fi necesară prezența fizică la sediul băncii. Măsura se aplică clienților cu scadență la facilitățile de credit în următoarele 3 luni și care nu se află deja într-un proces de remediere sau de restructurare a creditelor existente.

În baza OUG 37/2020, Raiffeisen Bank propune clienților IMM suspendarea de la plată a ratelor de capital, a dobânzilor și a comisioanelor aferente, în timp ce clienții Patria Banking direct afectați din cauza epidemiei de coronavirus și a carantinei prin reducerea activității vor putea beneficia de amânare la plată și reeșalonarea ratelor, potrivit situației specifice a fiecăruia.

Finanțarea IMM-urilor, o problemă delicată

Chiar dacă instituțiile bancare oferă soluții IMM-urilor pentru depășirea perioadei de criză, finanțarea acestora rămâne o problemă delicată, atât prin procedura de accesare a unui credit, cât și prin perioada de timp scurtă în care companiile au nevoie de bani pentru a supraviețui. Mai mult, antreprenorii trebuie să acorde o atenție suplimentară clauzelor contractuale oferite de bănci, o comparație a tuturor soluțiilor de pe piață fiind necesară înaintea luării unei decizii.

Serviciile noastre dedicate IMM-urilor

Pentru companiile care au nevoie de fonduri pentru a își continua activitatea, punem la dispoziție serviciul nostru de gestiune financiară și identificare a soluțiilor de finanțare optime.